Membri

Mesajul lui Ben Ferencz către studenții români și Asociația V. V. Pella  

Salutări tuturor!

Numele meu este Benjamin Ferencz și am fost invitat de doamna profesoară Aurora Ciucă să vă vorbesc în cadrul cursurilor voastre de drept internațional. 

Bănuiesc că am fost invitat pentru mai multe motive, printre care și faptul că m-am născut în România. Sora mea s-a născut în același pat ca și mine, cu un an și jumătate mai devreme, dar ea s-a născut în Ungaria. 

Asta m-a învățat că nu contează atât de mult cum se numește țara, ci cum aceasta își tratează cetățenii și a fost o lecție care mi-a servit pentru viitor. Părinții mei au fost emigranți săraci, au fugit din calea sărăciei și a persecuției din România și Ungaria, și au venit în Statele Unite atunci când eu eram foarte mic. 

Cariera mea în Statele Unite a fost, pot să spun, remarcabilă. Mi-am trăit cea mai mare parte a vieții în sărăcie. Am vrut să vă arăt când am fost în România, acum nu mult timp, o fotografie a casei sau a unei case foarte similare cu cea în care m-am născut. Era o casă mică din micul sat Ciolt (în apropiere de Satu Mare, unde s-a născut soția mea). De atunci până acum, călătoria a fost lungă. 

Aurora mi-a spus că ar dori să cunoască legătura mea cu Vespasian Pella. 

Primul meu contact cu Vespasia Pella a fost la Facultatea de Drept de la Harvard, eram student cu bursă de merit acolo pentru rezultatele mele de la examenul de Drept Penal și una dintre cărțile pe care le-am găsit în biblioteca de acolo era o carte publicată în 1925 de un domn pe nume Vespasian V. Pella. 

Era scrisă în franceză, cu titlul „La criminalité des Etats et le droit pénal de l’avenir” (Criminalitatea colectivă a statelor şi dreptul penal al viitorului), care era, după cum v-ați dat seama cu toții, introducerea la ideea de a avea un drept penal viitor care va trage la răspunde toate statele pentru crimele lor. O idee extraordinară care încă este o idee extraordinară și care m-a impresionat atât de mult încât aș putea spune că o mare parte a vieții mele a fost influențată de ce am învățat de la Pella. 

Acesta a fugit din țară atunci când regimul comunist a preluat puterea după al Doilea Război Mondial, a venit la New York și a făcut parte în mod activ din delegația României la Națiunile Unite. 

În acea perioadă, eu eram ocupat în Germania cu urmărirea penală a criminalilor de război. Fusesem ales să fiu procurorul principal din partea Statelor Unite într-unul din procesele ce au urmat după procesul lui Goering & Co în care am acuzat 22 de inculpați (ofițeri de rang înalt naziști, toți cu studii superioare, mulți dintre ei titulari de doctorate) pentru uciderea cu sânge rece a peste un milion de evrei, țigani și alte persoane percepute ca dușmani ai Reich-ului. 

Mi-am încheiat prezentarea cazului în două zile, ceea ce a fost un record mondial fenomenal, pentru că fuseseră capturate rapoartele trimise de pe front de acele echipe de exterminare cunoscute sub numele de Einsatzgruppen.

Acestea au fost consolidate la Berlin și de acolo au fost trimise în 99 de copii întregii ierarhii de rang înalt din regimul nazist. Armata a spus că nu știa nimic despre asta, ceea ce e o mare minciună, precum și miniștrii de externe și restul. 

Pe baza acestei documentații am putut să obțin condamnarea tuturor celor 22 de inculpați, dintre care 13 au fost condamnați la moarte. Aceasta a fost introducerea mea în domeniul juridic. 

Ca soldat în război, am eliberat multe lagăre de concentrare, am debarcat pe plajele din Normandia, am fost la bătălia finală de la Bulge, deci am văzut ce înseamnă lupta și ororile războiului. 

Asta mi-a întărit convingerea că este  nevoie de eliminarea completă a războiului. Nu va exista niciodată un război fără atrocități, pentru oricare dintre părți. Și nu va exista niciodată un război fără violarea femeilor (mai nou și a bărbaților) de către inamic. 

Cu alte cuvinte, dacă se dorește îngenuncherea acestui tip de criminalitate, trebuie schimbat modul de gândire despre ce legi trebuie și despre cum trebuie puse în aplicare, și, bineînţeles, acest lucru trebuie făcut la nivel internațional, pentru că lumea s-a schimbat. 

Nu putem continua cu legile inventate acum 200-300 de ani. Trebuie să avem în vedere nevoile contemporane. Pella a prevăzut acest lucru în scrierile sale.  

Din păcate, la moartea acestuia, eu încă încercam în Germania să obțin compensații pentru victimele supraviețuitoare, dar m-am întors în Statele Unite la scurt timp după aceea și m-am întâlnit cu doamna Pella. Aveau un apartament în New York, lângă 5th Avenue, lângă Metropolitan Museum of Art și am vizitat-o ca să îi transmit condoleanțe. Corespondasem mulți ani cu soțul ei. Aceasta m-a întrebat dacă, din moment ce eu și el eram colegi într-un anumit sens deoarece credeam în aceleași idealuri, dacă aș accepta să primesc în dar din partea ei biblioteca lui. 

Biblioteca lui era un raft mare (pe care nu știu dacă îl puteți vedea aici) plin de cărți, majoritatea în română, limbă pe care, din păcate, nu o înțeleg și nu o vorbesc, pentru că am plecat din țară când eram doar un copil, dar și în franceză, unele în engleză. Ea dorea să primesc în dar aceste cărți. 

I-am răspuns că nu doream să îmi asum această responsabilitatea, deoarece locul lor era într-o bibliotecă. Având în vedere că Facultatea de Drept a Universității Columbia se afla în apropiere, i-am sugerat să le doneze Universității Columbia. A spus că va face asta și chiar a făcut-o. 

Apoi a scos o mică cutiuță în care se afla o medalie de bronz care fusese oferită soțului ei, Vespasian Pella. Avea gravat bustul ambasadorului însuși, un bărbat înalt și frumos, cu toate medaliile sale și dacă nu mă înșel îi fusese oferită cu ocazia aniversării a 50 de ani de la fondarea „Droit pénal de l’avenir”, o organizație a cărei baze fuseseră puse de el și care încerca să construiască viitorul dreptului internațional. 

Doamna m-a întrebat dacă aș accepta această medalie și eu am primit-o. Am păstrat-o timp de mulți ani, dar apoi m-am gândit: Nu ar trebui să stea ascunsă în sertarul meu, aș vrea să o dau acelui avocat internațional care a făcut cel mai mult în activitatea sa pentru a duce mai departe ideile lui Pella. 

Prin urmare, am dăruit-o profesorului Cherif Bassiouni de la Universitatea din Chicago. Acesta este de origine egipteană, a luptat în armata egipteană, dar este de asemenea și un autor foarte prolific pe tema dreptului penal internațional și suntem foarte buni prieteni. 

I-am dat medalia și i-am spus: Cherif, păstreaz-o până când vei întâlni pe cineva care tu consideri că merită să fie recunoscut ca cel care va continua această luptă. 

El a păstrat medalia mulți ani apoi a înmânat-o unui alt profesor, care apoi a dat-o unui alt profesor, astfel încât această medalie a lui Pella continuă să circule, fiind înmânată acelei persoane care se remarcă în realizarea ideilor lui Pella. 

Ideile lui Pella devin realitate. Avem acum o Curte Penală Internațională, cu toate că are și defecte, dar care are nevoie de susținere continuă, pentru că este o idee nouă și marile puteri nu sunt prea dispuse să accepte controlul judiciar al activităților lor. 

Atâta timp cât nu sunt dispuse să accepte acest lucru și atâta timp cât nu există putere de constrângere în comunitatea internațională, mi-e teamă că efectele sunt infime în stoparea atrocităților la care, din păcate, continuăm să fim martori în toată lumea. 

Cu alte cuvinte, contribuția lui Pella este încă prezentă, pe ea construim, este contribuția României la ceea ce încercăm să facem. 

România a susținut cu tărie Curtea Penală Internațională și vă rog pe această cale să transmiteți aprecierile mele autorităților române responsabile de acest lucru. 

Păstrez speranța că, la timpul cuvenit, dacă continuăm pe acest drum și dacă nu ne dăm bătuți și dacă recunoaștem faptul că legea a fost întotdeauna o mică luptă, vom trăi cu siguranță într-o lume mai avansată și mai fericită decât lumea în care m-am născut eu în România. 

România a jucat un rol important în evoluția dreptului penal internațional, dar mai este încă drum lung, iar numele lui Vespasian Pella se află cu siguranță la baza a tot ceea ce facem în încercarea noastră de a crea o lume mai pașnică guvernată de lege în loc de violență.  

Mult succes tuturor!
Ben Ferencz
Ianuarie 2017

Colaboratori / Parteneri

Biblioteca Centrală Universitară ”Mihai Eminescu” Iași
BCU Iași, Departamentul Colecții speciale
Baroul Iași
Institutul de Cercetări Socio-Economice ”Gh. Zane”
Muzeul Universității ”Al. I. Cuza” Iași
Societatea Română de Drept European, București

Date de contact